☀
◐
1rº
1.
Din
„Călin“
VI
1
De treci codri de aramă, de departe veɀi albind
2
Șʼauɀi măndra glasuire a pădurilor de-argint.
3
Acolo lăngă isvoară iarba pare de omĕt
4
Flori albastre tremurʼ ude in veɀduhul tămâiet,
5
Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
6
Ce suspină pintre ramuri cu a glasului lor vrajă –
7
Iar prin mândrul intuneric al padurii de argint
8
Veɀi isvoară sdrumicate peste pietre licurind,
9
Ele trec cu harnici unde și suspinăʼn flori molatic,
10
Cănd coboarăʼn ropot dulce din tăpșanul prĕvălatic,
11
Ele sar in bulgări fluiɀi peste prundul din rĕstoace
12
In cuibar rotit de ape, peste cari luna ɀace.
13
Mii de fluturi mici albastri, mii de roiuri de albine
14
Curg in riuri sclipitoare peste flori de miere pline
15
Implu aerul cel dulce de mireasmă și rĕcoare
16
A popoarălor de muște sĕrbători murmuitoare.
17
Lăngă lacul, careʼn tremur somnoros și lin se bate〈,〉
18
Veɀi o masă mare〈,〉ʼntinsă〈,〉 cu făclii preȧ luminate〈,〉
19
Căci din patru părți a lumii impĕrați șiʼmpĕrătese
20
Au venit ca să serbeɀe nunta ⟦tinere〈i〉⟧ gingașei mirese,
21
Feți·frumoși cu pĕr de aur, Ɀmei cu solɀii de oțele〈,〉
22
Cititorii cei de ɀodii și șagalnicul Pepele –
I
Au venit ca să serbeɀe nunta tinere〈i〉 mirese,
2rº
2.
23
Iată craiul, socru-mare rĕɀimat in jilț cu spată,
24
El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptĕnată,
25
Țeapăn, drept cu skiptruʼn mănă ședeʼn perine de puf
26
Slugi il apėră cu crenge de muscuțe și ɀăduf.
27
Iatȧ că acum din codru și Călin, mirele iese
28
Care⟦ʼ⟧ ține ʼn a lui mănă măna gingașei mirese
29
Cu flori negre sunt tivite marginele-albastrei rochii
30
Ea e albă ca ɀapada și de lacrimi plini i-s ochii
31
La pāmėnt mai că-i ajunge al ei pĕr de aur moale
32
Care-i cade peste brațe, peste umerele goale
33
Astfel vine mlâdioasă și frumos trupul și-l poartȧ
34
Flori albastre areʼn pĕru-i și o steà in frunte poartă.
35
Socrul roagăʼn capul mesei să poftească să se pună
36
Nunul mare măndrul soare și pe nună măndra lună,
37
Și sʼașaɀă toți la masă cum li-s anii, cum li-i rangul
38
Lin vioarele resună, iară cobɀa ține hangul. – –
39
Dar ce sgomot se aude? bîɀîit ca de ⟦de⟧ albine –
40
Toți se uită cu mirare și nu știu de unde vine –
41
Vĕd, că intre douĕ tufe de painjiniș e-un pod
42
Peste care treceʼn sgomot o mulțime de norod.
43
Trec furnici, ce duc in gură de făină marii saci,
44
Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci,
45
Și albinele-aduc miere, aduc colb mĕrunt de aur
46
Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur –
47
Iată vine nunta ʼntreagă. Vornicel e-un grierel,
48
Puricii sar inainte cu potcoave de oțel
3rº
3.
48
In veșmĕnt de catifele un bondar, rŏtund in păntec
49
Somnoros pe nas ca popii glăsueșteʼncet un căntec.
50
O cojiță de alună trag căiuții, podu ʼl scuturʼ
51
Cu musteața rĕsucitȧ ședeʼn ea un mire flutur,
52
Fluturi mulți din multe neamuri vin in urma lui un lanț
53
Toți cu inime ușoare, toți șagalnici și berbanți,
54
Vin țințarii lăutarii și muscute de oțel
55
Și de gâɀe neamuri multe îl urmeaɀʼacum pe el,
56
Merg a casă la mireasă, viorica cea smeritā
57
Care stȧ plecatăʼn vĕlul cel subțire invĕlită.
58
Și pe masaʼmpĕrăteascȧ sare-un grier, crainic sprinten,
59
Ridicat in douĕ labe sʼaʼnchinat bătênd din pinten.
60
El tușește, iși incheie haina plină de șirĕturi:
61
„Să iertați boieri, ca nunta sʼo pornim și noi alături“
Emineſc〈u〉 [ss]